În perioada 24-26 iunie 2011, la Hotel President din Băile Felix, Cesal a sărbătorit preluarea brandului de către Atlas Polonia şi lansarea gamei de produse
Cesal Premium.
În prima seară atmosfera a fost asigurata de cântăreaţa de muzică populară
Mirela Petruş si
Cvartetul Transilvan.
În cea de-a doua seară, alături de Primarul Oradiei Ilie Bolojan, Prefectul Bihorului Gavrilă Ghilea, Preşedintele Consiliului Judeţean Radu Ţîrle, Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bihor Ioan Micula, Preşedintele Grupului Atlas Polonia Henryk Siodmok, directorul general Cesal Oradea, Ioan Gădălean, a prezentat noua gamă de produse Cesal Premium.
Atmosfera a fost încălzită de
Jessie Baneş, una dintre vocile promiţătoare ale Oradiei. Apoi, scena a fost preluată de
David Bryan, vocalistul trupei Hotel FM care a reprezentat România la Eurovision 2011. Regina serii a fost
Andra care a adus si o surpriză invitaţilor. După spectacolul de muzică pop-dance, Andra i-a invitat în scenă pe
Aurora şi Săndel Mihai alături de taraful lor, iar atmosfera a continuat cu muzică populară şi cântece de petrecere.
Pe parcursul celor două seri domnul
Ştefan Popa Popa's, cel mai rapid caricaturist al lumii conform World Guinness Book, a realizat caricaturile tuturor invitaţilor prezenţi la eveniment.
Mulţumim pentru participare tuturor invitaţilor care ne-au onorat cu prezenţa.